Despre „Zilele Zalăului”

Sălăjenii au și ei o sărbătoare, vorba aceea, mare și lată. Una mândră în toate celelalte, evenimente care, în cea mai perfectă logică, abia mai stârnesc un zvâc de interes. Așadar, pe lângă Zilele Zalăului avem în celelalte 362 de zile din an spectacole ce conțin recitare de poezie în română și maghiară, lecturi peste consfătuiri, mese rotunde și evenimente unde aducem elevii cu arcanul ca să umplem sala de interes, vorba aceea, ori câte o expoziție în care îmbrâncim prin vitrine aceleași eterne exponate care, deși frumoase și valoroase, ajung să obosească privitorul la un moment dat. Toate evenimentele culturale din Zalău sau 99 la sută din ele, conțin în mod invariabil o recitare de poezii, un pian, un arcuș, un concurs de lectură sau un festival de poeme. Altceva nimic, putem să ne supărăm unii pe alții până nu mai putem, acesta este adevărul! Ah, am uitat, urmează zilele astea niște proiecții zgâriate, scoase de la naftalină, cu filme din 1982-1987, cum ar  fi Rămășagul lui Gopo sau Prin Cenușa Imperiului – bune și alea decât cinci concursuri de poezie unul după celălalt.

Revenind cu tristețe la celelalte 3 zile rămase din 365, respectiv Zilele Zalăului, lucrurile nu stau nici aici îmbucurător. Nu vreau să înțelegeți că bagatelizez celelalte evenimente enumerate mai sus: le încurajez și le susțin, ca și voi de altfel; însă cei care le organizează, de la municipiu ori județ, trebuie să înțeleagă odată pentru totdeauna că lipsește diversitatea și că ne-am plictisit!  

Suntem văduviți de spectacole muzical-distractive, de teatru, de dans, de comedie, de cinema sau de evenimente care te mai fac să zâmbești și de toate celelalte feluri de divertisment. Despre asta ne-am mai răcit gura de pomană în vreo zece editoriale sau articole, atât noi cât și colegii de pe la celelalte ziare… noi scriem de pomană, ei își văd de treabă și de cheltuit pe ce-i taie capul. Băgăm pe gâtlej ce ni se servește și cu asta, basta! Ce frumoasă e viața în Zalău, nu-i așa?

Să revenim la Zilele Zalăului, bâlciul-bâlciurilor, prilej unic pentru toți ghiolbanii să facă centrul orașului praf, să arunce cu gunoaie peste tot și să urineze pe unde apucă, să-și bată joc de cei care trăiesc civilizat, dar și o ocazie pentru tuciurii să ne facă o dată în plus zile negre, iar pentru comercianții veniți de prin alte județe să ne bage pe gât la prețuri nesimțite toate porcăriile. Totul garnisit cu același spectacol în care avem parte de prestații artistice în majoritate jenante, fără nicio supărare, cu câteva excepții care abia scapă turma. Oamenii de bun simț, cum sunt încă cei mai mulți în acest oraș, sălăjenii care vor să se distreze și să simtă că e sărbătoare în orașul lor, oftează dezamăgiți. Și din cauza atmosferei, și din cauza bâlciului și a mizeriei, dar și a locului în care au loc aceste sărbători. Spectacolele lasă tot mai mult de dorit pentru că sunt semnate contracte cu, mă iertați că o spun din nou, artiști care nu sunt pe placul nostru și care fac show-uri ieftine, de mega-proastă calitate.

Cu câteva mici excepții desigur, în special cele care cuprind momentele de muzică populară și dansuri populare prezentate de ansamblurile profesioniste. Însă chiar și acelea, în lipsa altora, au ajuns să fie insuficiente pentru o astfel de sărbătoare. Nu știu dacă ați văzut cum arată zilele orașelor în alte municipii. Ce evenimente și ce surprize pregătesc edilii, de stă pisica în coadă, vorba aceea. Aflu că pe la Iași se pregătește festivalul baloanelor cu aer cald. Imaginați-vă ce înseamnă un astfel de eveniment, cât interes va fi pentru el din partea ieșenilor (și a celor din alte județe care vor crește “cifra de afaceri” a orașului venind la acest festival spectaculos). Aud că prin orașe mai mici decât Zalăul și-au anunțat deja prezența în vară artiști în vogă de la noi și de peste hotare.

Se organizează carnavaluri, baluri și serate în care, după distracția din piețe, oamenii se îmbracă la patru ace și se distrează ca pe vremuri, seri de „Discotecă”, cu invitați unul și unul,  tombole cu premii consistente, spectacole cu artiști români consacrați pe care publicul îi apreciază. Formații de prestigiu care cântă live, fac spectacol adevărat și nu se fac de rușine, tocând în același timp banii puțini ai localnicilor. Nu știu cine se ocupă de organizarea acestor Zile însă aș vrea ca lucrurile să se schimbe și la noi. Este o țigănie desăvârșită de la un capăt la altul, începând cu locul ingrat în care se desfășoară acest simulacru de sărbătoare (suntem unici în România prin organizarea celei mai mari sărbători a urbei într-o parcare!) și până la selectarea drastică a comercianților, a categoriilor de produse care se vând, de la mâncare la prețuri halucinante până la obiecte de o inutilitate care sperie și pe Dumnezeu și altele. Cei care sunt plătiți să conceapă și să decidă în final toate aceste lucruri care fac diferența dintre kitsch și reușită, să înțeleagă că această sărbătoare este, până una-alta, singura bucurie a majorității sălăjene!

Pentru mulți sunt singurele zile de recreere adevărată, în lipsa posibilității de a pleca pe undeva, de a mai evada din rutina asta blestemată și apăsătoare. Cei mai mulți dintre sălăjeni sunt oameni cu posibilități materiale modeste. Cu datorii, griji, nevoi. Un salariu de 1.400 -1.500 de lei, dar și salariile mai mici, de pensii nu mai discutăm, reprezintă nimic altceva decât sărăcie! Trăim, așa cum știm și cum vede, altfel decât văd și ne arată cei care ne conduc, într-unul dintre cele mai sărace și subdezvoltate județe din zona noastră, dar și din țară. Suntem prea săraci ca să ne permitem să mai aruncăm banii pe ieftinături, pe mizerii, pe bâlci și țigănie. Bani avem, sunt sume alocate în mod exclusiv acestui eveniment de anvergură, oare vom reuși să facem, începând din acest an, mult-așteptatul “altceva”? Oare vor reuși cei care decid pentru oraș să schimbe “paradigma”, să întoarcă la 180 de grade mersul ăsta pestilent și lipsit de calitate al acestor sărbători? Parcă suntem într-un vârtej din care nu mai reușim să ieșim de 20 de ani. Mizerie, fapte, evenimente, spectacole și produse de o calitate care ne lasă mereu, an de an, același gust amar.

Un prim pas suntem pe cale să-l facem, deși sigur nu se va întâmpla în acest an, anume mutarea parangheliei pe dealurile Aghireșului, acolo unde, zice municipalitatea, se va construi și se va clădi nemaivăzutul. Rămâne doar ca cei care conduc și decid asupra celor ce se întâmplă în Zalău – atât de puțin și de puține pe segmentul divertismentului – să înțeleagă faptul că așa nu mai merge. Trebuie încheiat un capitol și deschis altul. Cu idei care la alții sunt deja tradiție, cu lucruri de calitate care să însemne, într-adevăr, ceea ce ce se pretind a fi: Zilele unui oraș! Zalăul uită, încet, gustul bucuriei și al frumosului, iar aceste trei zile din 365, zile care toate seamănă între ele, ar mai aduce o jumătate de zâmbet pe fețele noastre.